- Producția: Romania, 2021
- Regia: Mircea Gherase
- Cu Alin Ușeriu, Ana Szekely, Tibi Ușeriu, Prince Nicholas of Romania, Horațiu Ciliboaie, Daniel Moise, Romeo Dunca, Nicolae Beg, Maria Nica and Nistor Talpeș
- Durata: 1 h 10 min
- Categoria: documentar
Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță, destinat drumețiilor pe jos, cu bicicleta sau călare.
De ce să mergi pe jos, aparent fără țintă, în fiecare zi, de dimineața până seara? Unii ar spune că asta le-a salvat viața. Pentru alții e suficient să pună un picior în fața celuilalt, până când din punctul A de pe o hartă, ajung într-un punct B, unde îi așteaptă ceva bun de mâncare, ceva de potolit setea și o pernă. A doua zi de dimineață totul o ia de la capăt și, în același timp, totul e schimbat. Mersul pe jos nu este despre anduranță, despre putere, este ceva ce aproape oricine poate să facă într-o formă sau alta, indiferent de vârstă, sex, condiție fizică, statut. Drumeția pe Via Transilvanica este pentru toată lumea.
Dar până să aibă drumul drumeți, o serie de activități trebuie îndeplinite, pentru ca traseul să fie pregătit. În vara anului 2021, Tășuleasa Social și oamenii drumului au amenajat cel mai lung sector de pe acest traseu, : Caraș-Severin. De la planurile puse pe hârtie, la colaborarea uneori dificilă cu autorități și instituții, până la explorări în teren și amenajarea traseului, toată această călătorie este despre oameni Oameni care construiesc, oameni care mai degrabă ar distruge, oameni care trăiesc de-a lungul aceleași cărări care ne unește. Ei sunt: oamenii drumului
Vizionare la Cinema Victoria pe 27 noiembrie.
Din 28 noiembrie va fi disponibil și online în cadrul TMF Online Film Show.