Proiectul „Vâlcea Naturală” ajunge la Cluj-Napoca, pe durata festivalului Transylvania Mountain Festival, în perioada 18 – 24 noiembrie, în curtea Facultății de Geografie din cadrul Univeristății Babeș-Bolyai. Realizată de fotograful Daniel Mîrlea, proiectul „Vâlcea Naturală” este o documentare fotografică ce explorează întreg județul Vâlcea dintr-o perspectivă naturală.
Ideea acestei inițiative a apărut în perioada pandemiei, când Daniel s-a întors din Cluj-Napoca în orașul său natal, Râmnicu Vâlcea. Uimit de incredibilă diversitate a naturii, care, deși la doar câțiva pași de locuințele oamenilor, rămânea în mare parte necunoscută, Daniel a fost inspirat să împărtășească frumusețea acestei zone, și totodată, să inspire oamenii să o protejeze pentru a se bucura de ea și generațiile viitoare.
„Vâlcea Naturală” este un proiect unic în România, atât prin complexitatea și amploarea documentării, cât și prin dedicarea totală a lui Daniel, care, timp de trei ani s-a implicat exclusiv în realizarea sa.
Obiectivul principal al proiectului este de a crește conștientizarea asupra biodiversității bogate din regiune, documentând mult mai mult decât cele trei locații binecunoscute—Valea Oltului, Masivul Cozia și Buila-Vânturarița—și evidențiind, în același timp, importanța protejării naturii. Prin fotografie, proiectul urmărește să aducă oamenii mai aproape de natură, să încurajeze implicarea activă în protecția mediului și să promoveze turismul responsabil, care să sprijine economia locală. Credem cu tărie că dezvoltarea acestei zone depinde de forța comunității și că doar împreună putem progresa.
În acest spirit, colaborăm și susținem inițiative precum Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și proiectul Parcului Național Făgăraș, inițiat de Conservation Carpathia.
Despre artist
Daniel Mîrlea este fotograf profesionist de natură și natură sălbatică și are sediul în România. În ultimii ani, a colaborat cu mai multe ONG-uri la diferite proiecte de conservare și a avut parteneriate cu organizații precum WWF România, Rewilding Europe și Conservation Carpathia. Cele mai apreciate proiecte ale sale sunt Vâlcea Naturală, Reintroducerea Zimbrului în Armeniș, Măgura Zimbrilor, Carpații Meridionali (pentru Rewilding Europe), precum și proiectul Pădurea cu Povești Nemuritoare (realizat pentru Conservation Carpathia), unde a documentat unii dintre cei mai bătrâni și spectaculoși fagi din Europa.
Pe lângă activitatea fotografică, Daniel este vicepreședintele FORONA (Asociația Fotografilor de Natură din România) și ambasador al mișcării internaționale pentru fotografie de natură responsabilă, Nature First Photography. Fotografiile sale au fost premiate în prestigioase concursuri de fotografie de natură precum Natural Landscape Photography Awards, Asferico, Memorial Maria Luisa, International Photographer of the Year, BioPhoto Contest și Milvus Photocontest – acum este și membru al juriului în cadrul Milvus Photocontest.
Daniel consideră că fotografia de natură reprezintă un instrument prin care putem crește gradul de conștientizare, proteja locurile naturale și aduce oamenii mai aproape de natură. Rolul fotografiei sale nu este doar de a arăta lumii frumusețea naturii, ci și de a scoate în evidență subiecte sensibile privind problemele de mediu și de a atrage atenția oamenilor asupra lucrurilor care contează. Pentru el fotografia de natură a devenit precum o extensie a ceea ce simte, face și trăiește și este un stil de viață sănătos. Dincolo de latura sa artistică ce reprezintă sensul activității sale fotografice, Daniel crede cu tărie că, în calitate de fotograf de natură, este datoria lui să fie vocea celor care nu pot vorbi, să sensibilizeze oamenii cu privire la problemele de mediu și să-i readucă mai aproape de natură.
Link-uri utile:
website personal: www.danielmirlea.com
website proiect: www.valceanaturala.ro
IG personal: https://www.instagram.com/daniel_mirlea/
FB personal: https://www.facebook.com/danielm.mirlea/
IG proiect: https://www.instagram.com/valceanaturala/
FB proiect: https://www.facebook.com/valceanaturala
Despre Asociația TMF
Asociația TMF promovează cunoașterea și explorarea mediului montan prin sport, educație, artă și știință – iar Transylvania Mountain Festival este locul unde se întâlnesc atleții, exploratorii, inovatorii și creativii îndrăgostiți de natură și de munte! Sperăm ca acest program să inspire comunitatea locală și internațională, să genereze noi inițiative și proiecte care readuc spiritul muntelui și iubirea pentru Natură printre noi.